Archive for the ‘Cercetare’ Category

Un mic studiu de caz asupra unui articol care de obicei il gasesti pe ultima pagina in mai multe ziare respectabile (ca numar de vanzari) , din Romania.

I. Stirea suna asa :

O oaie a dat naştere unui miel mort, a cărui fizionomie prezintă accentuate trăsături umane. Bizarul eveniment s-a petrecut într-o localitate rurală din apropiere de oraşul turc Izmir. Medicul veterinar care a asistat, Erhan Elibol, a fost nevoit să facă o operaţie de cezariană oii. “Am mai văzut oi şi vaci cu mutaţii înainte”, a declarat acesta. “Am văzut viţei cu un singur ochi, cu două capete sau cu cinci picioare. Totuţi, când am văzut acest miel nu mi-a venit să cred”.

Capul animalului are urechi de forma urechilor de oaie, dar toate celelalte trăsături ale feţei seamănă izbitor cu cele umane. Unii specialişti consideră că asemenea mutaţii sunt posibile şi se produc din cauza surplusului de vitamina A şi a alimentaţiei precare a mamei, în timpul gestaţiei.

Nu se ştie cu exactitate ce s-a întâmplat cu mielul mutant, dar se pare că acesta a fost incinerat de sătenii speriaţi.

Un caz asemănător s-a petrecut anul trecut, în Zimbabwe, unde o capră a dat naştere unui pui cu cap uman.

Antena3.ro

II Analiza

La 14 minute dupa ce a fost postat articolul,a fost scris si  primul comentariu :
  • Răspunde
    mare BRANZA poate a f.t.t-o ciobanu

11 minute mai tarziu al doilea comentator realizeaza asemanarea izbitoare intre poza cu oaia si ciobanul.

(Probabil a avut editia de colectie “Miorita” ilustrata )

  • Răspunde
    asa este , seamana cu ciobanu
Al treilea comentariu , la 30 de minute distanta , dupa o cautare amanuntita pe google

Căutare Avansată

Rezultatele 1 - 18 din aproximativ 27.300 (0,21 secunde)

Rezultate Căutare

Ardeleanul | 17 January 2010, 17:39

  • Răspunde
    poate ciobanul era moldovean sau bucurestean. =)

Dupa vreo 15 minute observam cu adevarat avantajul internetul, iar rudele lui “Ardeleanul”,  “Ardelenii” ne explica mai clar ce doresc.

( Nu sunt sigur daca era vorba de ei in comentariu lui “Ardelenii” … sau se referea la comentariul precedent . Ramane un mister )

  • Răspunde
    servesc numai anal si oral

Dupa o analiza amanuntita a pozei de fapt aflam adevaratul mister

  • Răspunde
    oaia era ardeleanca

Iar spre sfarsit avem o continuare tipica a unei excalade patriotice

  • Răspunde
    Yulosh, moldovenii si in special bucurestenii, mai foot si ungurii retardati ca tine, oaie!

Iar ultimul comentariu arata romanul prins la mijloc intre ura dintre vecini.

Fie ca este vorba de gaina vecinului sau nationalitatea lui, trebuie sa avem un dusman comun pe care sa putem sa il injuram cand nu vrem sa ne certam iarasi despre faptul :

Ai mutat gardul,

Pomul acela este pe proprietatea mea.

  • Răspunde
    Spuza intelectualitatii romanesti s-a strans pe forumul antenei 3.Rezulatatele le cititi mai jos.=)Educatia lui Gutza si Baselu.Bravo romani !

Presa scrisa :

  • Nu poate sa ofere libertatea de a comunica si despica firul in patru asa cum internetul o poate face.
  • Utilizatorul roman de internet este dornic sa isi spuna parerea.
  • Utilizatorul roman este parintele care se uita la telenovela si ii spune televizorului : ” Nu te intoarce la Jose Armando, el este cel care ti-a omorat tatal “

And a little personal Quote

” Every web article is a twitter.com ready to happen - Badita Florin”

Can anybody convince my boss that i did not feel asleep ? I was becoming more productive :)

Power Naps!

http://www.nih.gov/news/pr/jul2002/nimh-02.htm

The term power nap has become part of the American lexicon. Research shows that a midday nap that lasts 30 minutes to one hour can reverse information overload and improve the ability to learn a motor skill. Thirty-minute naps appear to prevent on-the-job burnout, while the hour-long snooze actually boosts performance back to early morning levels. The theory is that during sleep, the brain is able to store the information it’s holding onto as memory. A midday nap allows us to file everything away that we’ve learned to that point, and we awaken with an empty storage space.

Nevoile rapide, medii si lungi.

EXPLICATIE

Cele trei alegeri care ne influenteaza viata

Nevoile rapide sunt cele care au finalitate rapida, ele reprezinta mare majoritate a greselilor noastre :

“ia si tu un fum ?” , “vii cu noi sau nu ?” , dute si ia un pachet de tigari, etc

Nevoile medii sunt acele nevoie cu finalizare incepand de la cateva ore pana la cateva zile sau chiar saptamani. :

“Mergi saptamana viitoare la munte ?” , imi strang bani pe care i-am primit ieri cu ce o sa mai primesc saptamana viitoare ca sa imi iau laptop, etc

Nevoile medii sunt mai imprevizibile pentru ca depind foarte mult de nevoile rapide. “De trei saptamani astept sa imi cumpar fusta asta”,etc , fapte care pot afecta nevoia medie, schimband nevoia medie “Imi iau totusi laptopul acela mai ieftin, ca nu am nevoie de unu chiar asa de performant”, sau chiar sa anuleze nevoie medie, sau sa o transforme intr-o nevoie pe termn lung. “Vreau sa imi cumpar un laptop, trebuie sa imi cumpar totusi un laptop, etc.

Nevoile pe termen lung sunt de cele mai multe ori nerealizabile. Sunt spune de cele mai multe ori pentru a da o logica unor idei medii sau scurte , un sentiment de normalitate (“Ma las de fumat, nu mai trebuie sa mai beau”)etc.

EXEMPLU SCURT

Un exemplu mai concret : “Imi place de ea si vreau sa stau toata viata cu ea” este o idee buna, realizabila pana se intrunesc prea multe nevoi medii si rapide care ajung ca aceea nevoie pe termen lung sa devina o nevoie pe care nu o mai dorim. “De ce nu m-ai sunat” , Nu vreau sa mergem acolo, hai in club x mai bine” , “Ce draguta este colaga ei” , “A incercat sa ma sarute x” etc.

Si acum sa zicem ca fiecare nevoie are o valoare pozitiva si negativa, pe o scara de la 1 la 100 . Ea este influentata de alte nevoi .

EXEMPLU LUNG

Ajungem acasa la x , suntem dezbracati si punem intrebarea :

Ai prezervativ ?

Ea : Nu

El : ahh…. ( Acum intervine nevoia rapida = “Ma opresc sau mi-o trag”

“Ma opresc sau mi-o trag” = -80 de puncte pentru a continua nevoia pe termen lung “Vreau sa duc o viata sanatoasa” , plus 50 de puncte pentru nevoia medie “ Trebuie sa fac sex, nu am mai facut de 2 luni (cifra magica) si se mai adauga 10 puncte din optimismul incostient “Nu cred ca are vreo boala”

Facem calculul pana acum : “Ma opresc sau mi-o trag” = -80 + 50+10 = -20 . Inca vrem sa ne oprim . Sa mai analizam si alte nevoi care pot influenta raspunsul.

Intre 10 si 40 de puncte negative poate sa contina nevoia medie “Cu cine o sa mi-o mai trag pana o sa imi fac analizele” , iar aici depinde de mai multi factori, precum cat de mult te intereseza de alte persoane, esti genul de om singuratic, etc.

In functie de gradul de incostienta, alcoolul sau alte stupefiante pot contibui cu pana la 50 de puncte pentru un raspuns favorabil. In acelasi timp conteaza foarte mult ce parere ai tu despre alcool, cat consideri tu ca te schimba alcoolul si cat de mult vrei tu sa dai vina pe el . Valoare medie pentru acesta nevoie rapida este undeva pe la 20 de puncte.

Tot pozitiv poate sa influenteze si Nevoia pe termen lung (“Vreau sa mi-o trag cu x”), x fiind persoana in cauza, sau “X imi aduce aminte de Y” , fapt care ne-ar ajuta sa trecem peste faptul ca nu am avut-o pe Y, dar o persoana care ne face sa ne aducem aminte de Y, ne poate ajuta fantezia si diminua nevoia pe termen lung “Vreau sa mi-o trag cu Y” . Variaza intre 0 si 40-50 de puncte.

0 pana la 80 de puncte negative valoreaza Nevoia medie si superioara “Ce o sa zica lumea daca aude… ” . Aici depinde in functie de rebeliunea fiecaruia , cat de mult traiesti pentru tine sau pentru altii, etc.

Acesta nevoie este foarte greu de schimbat, avand foarte mare legatura cu nivelul de educatie, cultura , precum si mediul religios in care a fost crescuta persoana.

Nevoia medie (“am nevoie de afectiune si sa uit de alte probleme”) Poate influeta cu pana la 60 de puncte pozitive . Este o valoare care tot timpul oscileaza, iar valoarea ei creste sau scade in functie de ce ne intereseaza pe noi mai mult ( Traim pentru bani, pentru sentimente, sau sa facem pe altii fericiti,etc)

Notam cu NR o nevoie rapida, NM o Nevoie medie si NTL o nevoie pe termen lung .

Avem intrebarea NR “Ma opresc sau mi-o trag” extrasa din contextul :

Ai prezervativ ?

Ea : Nu

El : ahh…. ( Acum intervine nevoia rapida = “Ma opresc sau mi-o trag

Raspunsul o sa fie pozitiv daca valoarea este mai mare de 1 .

-80 puncte (NTL“Vreau sa duc o viata sanatoasa” )

-20 puncte (NM“Cu cine o sa mi-o mai trag pana o sa imi fac analizele”)

-15 puncte (NM,NTL“Ce o sa zica lumea daca aude… ”)

+50 puncte (NM“ Trebuie sa fac sex, nu am mai facut de x luni)

+10 puncte (“Nu cred ca are vreo boala”)

+20 puncte (“alcoolul sau alte stupefiante”)

+15 puncte (X imi aduce aminte de Y”)

+20 puncte (NM“am nevoie de afectiune si/sau sa uit de alte probleme”)

In cazul de fata cu aceste Variabile, rezultatul este 0 . Am zis ca avem nevoie ca rezultatul sa fie macar 1 pentru ca raspunsul sa fie pozitiv. Fiind o nevoie rapida, nu putem sa o amanam, iar raspunsul o sa vina cand subiectul nostru o sa mai analizeze inca o data toate nevoile.

Subiectul a acordat 10 puncte la nevoia medie (“Nu cred ca are vreo boala”) si inca 20 de puncte la Nevoia medie (“am nevoie de afectiune si/sau sa uit de alte probleme”), iar acesta partida de sex o sa ii ofere o diminuare a unui lucru din trecutul lui, neterminat (X imi aduce aminte de Y”) .

El o sa creasca optimismul pentru (“Nu cred ca are vreo boala”) incat sa isi pastreze nevoia pe termen lung (“Vreau sa duc o viata sanatoasa” ) , pastrand aparenta ca ceea ce o sa faca nu o sa fie daunator pentru viitorul lui.

Nu exista date care sa confirme acesta teorie. In acelasi timp nu exista date care sa o infirme.